Astfel că, salvamontiştii iau în calcul închiderea unor trasee din zona montană a judeţului Neamţ.
Potrivit Salvamont Neamţ, cantităţile de precipitaţii, sub formă de zăpadă, căzută în ultimele 12 ore în toată zona montană a judeţului, au depăşit prognozele, astfel că vor fi inspectate traseele de acces spre Vârful Toaca şi Cabana Dochia.
„Ninsorile vor continua până în dimineaţa zilei de 21 noiembrie. Imediat după stabilizarea situaţiei, specialişti din cadrul serviciului vor inspecta traseele de acces spre Vârful Toaca şi Cabana Dochia în vederea stabilirii gradului de risc şi eventual necesitatea închiderii unor trasee. Se va monta şi sectorul de plasă de protecţie iar traseul de acces (cel mai sigur şi mai facil) Izvorul Muntelui – Curmătură - Lutul Roşu -Dochia va fi deviat ca în fiecare an în porţiunea terminală pentru a se evita Jgheabul Dochiei, care este predispus la avalanşe”, a transmis, luni, Salvamont Neamţ.
Până când vor fi finalizate lucrările care să prevină accidentele, accesul spre zona înaltă nu este recomandat.