Totul s-a petrecut luni, 4 ianuarie, când un echipaj de Poliţie din Capitală a observat un tânăr suspect, care căra o butelie de gaz. Când l-au legitimat, oamenii legii au constatat că bărbatul era cercetat pentru furt şi trebuia sa fie în arest la domiciliu.
În realitate însă, acesta locuieşte pe străzi, adresa declarată anterior anchetatorilor fiind una fictivă, relatează b365.ro.
În acest contex, tânărul în vârstă de 23 de ani a fost dus temporar la Centrul de Servicii Sociale "Sf. Ioan", din Bucureşti.
"Are documente, dar este un om al străzii. Scrie o adresă pe buletin, dar e ultima lui adresă, unde a locuit. Apropiaţi nu are, nu are aparţinători. Îl putem ţine până când vorbim cu cei de la Poliţie şi o să spună ce vor să facă cu el în continuare. Deocamdată, pe perioada iernii şi apoi o să vedem ce putem să facem. Este o situaţie unică, este un caz mai special, cum aţi zis şi dumneavoastră, e prima dată când vedem un astfel de caz", a explicat Ionuţ Voicu, coordonatorul centrului.
Spre deosebire de ceilalţi oameni ai străzii care stau câte cinci în cameră, suspectul "arestat la domiciliu" a fost cazat singur.
Bărbatul riscă acum o pedeapsă mai dură, întrucât a minţit în faţa instanţei cu privire la domiciliul său. Procurorii vor fi cei care vor decide dacă fac sau nu această solicitare instanţei.
Deocamdată, responsabilii de la centrul social nu îl pot nici păzi, nici opri să plece de acolo, mai precizează sursa citată.