În urma unui război dus între împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia din urmă au asediat oraşul Amoreea din Galicia, Asia Mică, din cauza trădării comandantului Baditses, iar cei 42 de generali din urbe au fost luaţi captivi şi duşi în Siria. Timp de șapte ani, Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei au fost ținuți captivi și îndemnați asiduu, când cu promisiuni, când cu amenințări îngrozitoare, să se lepede de credinţa în Hristos şi să îmbrățișeze credința islamică. După multe chinuri, în care au rămas neclintiți în dreapta credință, celor 42 de generali li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat.
Tot în această zi, a șasea din luna lui Mărțișor, este prăznuită Aflarea Sfintei Cruci și a celor patru piroane cu care a fost țintuit pe lemn Domnul Iisus Hristos. Găsirea acestor mărturii, atât de prețioase pentru creștinii din întreaga lume, despre Patimile Mântuitorului i se datorează Sfintei Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare (306-337). Dorind să reconstruiască locurile sfinte și să ridice o biserică pe locul Patimilor și al Învierii lui Iisus Hristos, Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o importantă cantitate de aur, dar şi cu o recomandare din partea fiului său către Patriarhul Macarie (313-323).
După îndelungi căutări, un evreu bătrân, pe numele său Iuda, i-a spus că Sfânta Cruce este îngropată în spatele templului lui Venus. Într-adevăr, în acel loc au fost găsite cele trei cruci de pe Golgota, dar şi o scândură cu inscripţia lui Pilat, precum şi cele patru piroane cu care a ţintuit pe lemn Trupul Mântuitorului. Nu se ştia însă cu precizie care era Crucea pe care fusese răstignit Iisus Hristos. Se spune că, prezent la faţa locului, Patriarhul Macarie a oprit un convoi mortuar şi a cerut ca defunctul să fie aşezat pe fiecare dintre cele trei cruci. Odată aşezat pe Crucea Mântuitorului, cel mort a înviat, minunea aceasta descoperindu-le credincioşilor Crucea Dătătoarea de Viaţă.