În Centrul pentru Refugiaţi din Giurgiu sunt găzduiţi în prezent 20 de străini. În timp ce românii îşi caută un trai mai bun peste hotare, pentru refugiaţii din Asia şi Africa, România este momentan salvarea.
Doi tineri din Somalia se gândesc să îşi întemeieze aici familii.
La o viaţă nouă se gândeşte şi Vladimir. După ce părinţii i-au fost ucişi în Ukraina, tânărul a încercat să o ia de la zero aici, un loc unde viaţa lui nu este ameninţată.
Se mulţumeşte cu puţin, este recunoscător pentru orice, iar când vine vorba de trăiri, Vladimir se exprimă cel mai bine prin artă. Desenele lui aduc o pată de culoare în viaţa refugiaţilor.
Pentru mulţi străini, România este doar o ţară de tranzit. Este şi cazul unui cetăţean afgan, care speră să ajungă în Germania, acolo unde se află soţia şi cele două fiice ale sale.
Deşi cei mai mulţi refugiaţi sunt musulmani, s-au adaptat în România. Au împodobit bradul, i-au cântat lui Moş Crăciun şi au primit cadouri.