Astfel, nu e de mirare că tânărul a ajuns să fie lăudat pe mashable.com, unul dintre cele mai importante site-uri de profil din SUA ce are ca slogan “vocea culturii digitale” şi milioane de cititori, scrie voceatransilvaniei.ro.
Raul Oaida a ajuns cunoscut în întreaga lume, în special printre pasionaţii de gadget-uri, tehnologie şi inventică, după ce, pe rând, a trimis în spaţiu o navă construită din piese Lego, a construit o bicicletă cu motor cu reacţie şi apoi, tot din piese Lego şi folosindu-se de un procesor Intel, o maşină care chiar rulează şi atinge 25 km/h.
"Întotdeauna mi-am cheltuit banii pe care i-am primit de Crăciun sau Paşte pe piese de motor şi nu pe haine, iar asta i-a surprins pe părinţii mei. Probabil că sunt cea mai ciudată fiinţă umană care a umblat pe străzile din Deva”, glumeşte Raul Oaida.