Asociația repară biserica din Luncșoara, comuna Hălmăgel, iar intervenția constă în înlocuirea şindrilei degradate de timp. Lucrările au ca obiectiv punerea în siguranţă a monumentului şi, totodată, un scop didactic pentru tinerii aflați în diferite stagii de formare profesională.
Conform unuia dintre coordonatorii proiectului, Eugen Vaida, „lucrările se desfăşoară cu voluntari, prin intermediul Asociaţiei „Monumentum”, care derulează proiectul „Ambulanţa pentru monumente””.
„Aceste ambulanţe sunt nişte vehicule dotate cu uneltele şi echipamentele necesare lucrărilor de punere în siguranţă a patrimoniului cultural imobil. Avem patru vehicule şi participăm la proiecte în ţară. Principalul susţinător al acestor activităţi este Prinţul Charles, care asigură atât finanţare, cât şi logistica. În judeţul Arad derulăm primul proiect, pentru a salva această biserică, aflată în categoria A a monumentelor istorice de interes naţional. Mai avem în vedere un parc, tot cu statut de monument istoric, şi o bisericuţă din lemn aflată în curtea Spitalului Judeţean Arad”, a mai declarat Eugen Vaida.
Detalii pe Realitatea de Arad