Mai mult, faţa bisericească i-ar fi spus şi bunicii copilului, o bătrână în vârstă de 76 de ani, că „dacă mori, nu te îngrop”, după cum mărturisește septuagenara cu lacrimi în ochi, scrie monitorulsv.ro.
Toată povestea se întâmplă în satul Bereşti, comuna Hânţeşti.
Mugurel Ciobanu a lucrat o vreme în Italia, împreună cu soţia sa, iar de anul trecut cei doi s-au întors acasă, la Bereşti.
La începutul acestui an, soția i-a adus pe lume primul copil.
„Am vorbit cu preotul din sat despre botezul copilului, spunându-i că încă nu ştiu exact data şi că îi voi da o confirmare telefonică. La ieșirea din biserică, mi-a spus că în afară de ce plătesc nașii, mai trebuie să achit o taxă de 100 sau 150 de lei, nu mai știu sigur”, îşi începe povestea Mugurel Ciobanu.
MARTOR OCULAR: "Preoții își împart teritoriile precum mafioții"
Bărbatul a mărturisit că a fost deranjat de acea taxă pretinsă de preotul din sat, Andrei Cobzaru, şi, ca atare, i-a luat pe nași, pe invitați şi a făcut botezul la Biserica „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava. Unde, explică bărbatul, nimeni nu i-a cerut nici o taxă. „Am cheltuit mai mult așa, cu drumul la Suceava, dar nu am suportat să mi se impună o taxă incorectă”, adaugă bărbatul.
Cu două zile înainte de creștinarea copilului, continuă să povestească Mugurel Ciobanu, preotul Cobzaru a sunat la o rudă de-a lor, întrebând-o când e programat botezul.
„L-am sunat şi i-am spus că am crezut că a înţeles că nu fac botezul acolo, din moment ce nu l-am mai sunat, să-i confirm, aşa cum rămăsese ultima oară, şi că botezul îl fac la Suceava”, mai arată tatăl bebelușului.
A simţit în vocea preotului că acesta s-a supărat, dar nu a crezut că se va ajunge până în situația în care faţa bisericească se va răzbuna pe familia sa.
Sâmbăta trecută, Georgeta Ciobanu, bunica copilului şi mama lui Mugurel Ciobanu, s-a dus la biserică să se spovedească, iar la plecare i-a spus părintelui că a doua zi va veni cu nora sa şi copilul acesteia, pentru a-l împărtăşi pe micuţ. „Nu au ce căuta aici, că eu nu-i bisericesc, să se ducă la Suceava”, relatează bătrâna cum a reacționat preotul.
„L-am întrebat ce face dacă mor în drum spre casă, mă duce la groapă?”, povesteșterevoltată Georgeta Ciobanu, o femeie credincioasă care s-a împăcat bine cu toţi preoţii pe la care a fost.
„Am 76 de ani, dar n-am păţit aşa ceva de când sunt eu şi am fost pe la biserici”, se cruceşte septuagenara.
Bătrâna povesteşte că tânărul preot Cobzaru umblă toată vara după bani pe la enoriaşii din parohie şi că nu e prima oară când ameninţă credincioşi că nu îi îngroapă.