Atacatorul l-a înjunghiat pe tânăr în zona omoplatului, atingându-i, însă, şi plămânul.
Victima, student în ultimul an la Protecţia Mediului, ar fi provocat, de fapt, totul. După ce s-a îmbătat, în jurul orei 04:00, acesta a început să bată cu pumnii şi picioarele în uşile mai multor camere de cămin.
La un moment dat, un tânăr a ieşit dintr-o cameră şi, nervos că a fost trezit din somn, s-a luat la bătaie cu colegul său aflat în stare de ebrietate, relatează presa locală. În timpul încăierării, studentul beat a fost înjunghiat cu un cuţit.
"În momentul de față avem în derulare o anchetă internă. Am vorbit cu toți studenții, se pare că victima, student în ultimul an la Protecția Mediului, era în stare de ebrietate și și-ar fi pierdut cheile de la apartament. Astfel a decis să doarmă în cămin, la un coleg", a explicat prorectorul responsabil cu problemele studențești, Simona Trip.
"Nu știu cum a intrat în cămin, cert este că a bătut cu pumnii și picioarele în mai multe uși, iar unul dintre studenți a ieșit și s-au încăierat pe hol. Studentul la care voia să doarmă a încercat să îi despartă dar agresorul l-a înjughiat cu un cuțit în spate", a adăugat aceasta.
Potrivit sursei citate, un student la Medicină i-a acordat primul ajutor victimei, înainte ca ambulanţa să sosească.
Parchetul Bihor a confirmat că inculpatul, masterand la Istorie, a primit mandat de arestare pentru 15 zile. Între timp, părinții agresorului i-au luat lucrurile din cameră și i-au făcut lichidarea din cămin.