În dosar, pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, prin ministrul Marcel Vela, mai sunt chemaţi în judecată şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin chestor principal de poliţie Liviu Vasilescu şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie al Judeţului Neamţ, prin comisarul şef Neculai Catănă, împuternicit la conducerea instituţiei.
Şeful demis al Poliţiei Neamţ, Costel Paul Tablan, a declarat, pentru Mediafax, că în solicitarea depusă la instanţă face referire la ordinul prin care a fost demis.
„Este vorba despre ordinul ministrului de Interne prin care am fost eliberat din funcţie. Motivele pentru care am fost demis eu nu le cunosc, nu mi-au fost prezentate. Cert este că acţiunea are două capete, prima dată suspendarea ordinului ministrului de eliberare din funcţie şi mai apoi anularea acestui ordin, pe care eu îl consider nelegal pentru că eu am fost demis în timp ce eram în concediu medical, pentru o perioadă retroactivă de două săptămâni în care eu mi-am desfăşurat activitatea la nivelul Inspectoratului zi de zi. Mai sunt o serie de alte considerente pentru care am cerut suspendarea şi apoi anularea ordinului", a spus fostul şef al IPJ Neamţ.
Costel Paul Tablan a fost demis din funcţie la sfârşitul lunii noiembrie.