Dacă intri însă în mrejele istorei acestui lac, plină de poveşti înfricoşătoare şi alte născociri, Cinciş trezeşte, fără îndoială, un interes aparte, scrie antenasatelor.ro.
Lacul Ciniş a fost amenajat în perioada comunistă, la începutul anilor '60 şi a fost gândit în efortul de a electrifica România. Astfel, în urmă cu 45 de ani, autoritățile comuniste au decis ca toată populația de 150 de persoane să fie strămutată pentru a se amenaja acest lac de acumulare.
Decizia autorităţilor a marcat începutul dramelor din sufletul şi din viaţa localnicilor. În acest proces, au fost acoperite cu apă toate casele, două biserici și două cimitire. În ciuda rezistenţei sătenilor şi a preotului, satele au fost inundate complet şi rase de pe faţa pământului pentru ca lacul de acumulare şi hidrocentrala aferentă să ajute la electrificarea mai multor sate şi a oraşului Hunedoara.
Dramele au continuat şi s-au transformat în poveşti de groază. Din momentul inundării satelor, localnicii susțin că locul e blestemat și că se întâmplă lucruri paranormale. Animalele nu se apropie de apă, iar în timpul nopții, sufletele morților bântuie pe acest lac.