Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat, duminică, pentru News.ro, că incendiul a izbucnit din cauze necunoscute în turnul bisericii din satul Craiva, comuna Cricău, iar pentru stingerea acestuia au fost mobilizaţi pompierii militari de la Detaşamentul Alba Iulia.
Marescu a spus că biserica nu este folosită pentru slujbe religioasă, iar focul a afectat turla bisericii.
La ora transmiterii acestei ştiri, două autospeciale de pompieri intervin pentru stringerea incendiului, fără a exista riscul ca focul să se extindă.