Bărbatul, care avea domiciliul în municipiul Huşi, suferise în cursul săptămânii trecute o intervenţie chirurgicală pentru corectarea unei deviaţii de sept, într-o clinică din judeţul Bacău, transmite Agerpres.
La câteva zile după ce a fost externat, el s-a simţit rău, prezentând o sângerare puternică şi a fost dus la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Huşi, după care a fost transferat la Spitalul Judeţean Vaslui şi, ulterior, la un spital din Iaşi.
“Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi ne-au sesizat cu privire la decesul pacientului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de reprezentanţii Biroului de Investigaţii Criminale Huşi”, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Anchetatorii aşteaptă rezultatele necropsiei care vor stabili cauza decesului.