„Primăria municipiului Târgu Jiu respectă şi în acest an tradiţia oficierii de căsătorii la Poarta Sărutului în noaptea dintre ani. Astfel, s-a dat startul înscrierilor şi, deja, 18 cupluri au depus documentele la ofiţerul Stării Civile pentru a-şi uni destinele în noaptea de Revelion“, a spus Loredana Covei, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. De data aceasta, se vor căsători la Poarta Sărutului tineri din Gorj, Braşov, Teleorman, scrie gorj-domino.ro.
După oficierea căsătoriei, perechile de îndrăgostiţi vor primi, din partea Primăriei Târgu Jiu, flori, tort şi o şampanie.
Taxa de oficiere a căsătoriei este de 400 de lei, iar ultima zi de înscriere a fost joi, 22 decembrie. Anul trecut, 19 cupluri şi-au unit destinele la Poarta Sărutului.