Fata și soțul său au ales firma Poșta Atlassib, dar acum regretă: la destinație, adică la Târgu-Jiu, unul dintre colete a ajuns pe jumătate.
„Era ruptă cutia, lipseau dulciuri și alte produse. (…) Un angajat a jignit-o pe mama mea, dar și pe mine. Sunt dezamăgită”, a spus Roxana Drăghescu. Reprezentanții Atlassib au declarat că știu situația, iar angajații de la Târgu-Jiu au fost deja sancționați disciplinar.
„Am trimis dulciuri, vin, cafea și alte produse. Așa cum trimite toată lumea. Am împachetat tot în două cutii, una mai mare și alta mai mică. La Târgu-Jiu cutia cea mică a ajuns ruptă toată, cu produse lipsă, sticle sparte, deși fuseseră ambalate corespunzător. Mama mea a mers să ridice pachetele pe 24 decembrie, la sediul Poștei Atlassib din Târgu-Jiu. Când a văzut cum arată cutia cea mică, a scos telefonul să facă poze, dar un băiat, angajat acolo, a început să se răstească la ea, să o jignească, chiar a împins-o. A intervenit tata. Când au ajuns acasă, au făcut alte poze coletului, ca să am dovezi, căci mi s-a mai întâmplat o dată să îmi piardă tabloul de nuntă și mi l-au dat după două săptămâni. (…) Când am ajuns la Târgu-Jiu, am mers și eu la Poșta Atlassib să întreb ce s-a întâmplat cu coletul și unde să depun o plângere. Același angajat m-a jignit și pe mine. Mi-a zis ceva de genul «Ia, uite, ce dumă de judecătoare sau procuroare are în ea!». Am încercat să îi aflu numele, căci vreau să îl dau în judecată, dar nu au vrut să mi-l spună”, a povestit Roxana Drăghescu.
Întreagul articol pe gorj-domino.ro.