Un arbore a căzut pe Strada Clucerului, în Sectorul 1, pe două maşini. Un altul a căzut pe un autoturism de pe Şoseaua Olteniţei, la numărul 81, în Sectorul 4.
Alţi doi arbori au căzut pe Strada 1 Mai, în Sectorul 6, şi respectiv pe Şoseaua Iancului, la nr. 17.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov, unde până la ora 21.00 vor fi ploi torenţiale, vânt cu viteze de până la 75 de kilometri pe oră, descărcări electrice şi grindină. Avertizarea a intrat în vigoare la ora 18.00.