„DSP Alba a demarat o anchetă epidemiologică şi, în paralel, o anchetă a inspectorilor sanitari, în vederea limitării extinderii, protejării personalului medical şi a pacienţilor, precum şi identificării eventualelor deficienţe privind respectarea normelor de lucru şi protecţie”, a afirmat Alexandru Sinea director executiv DSP Alba.
Potrivit directorului executiv al DSP Alba, tot personalul medical şi pacienţii spitalului vor fi testaţi.
„Până acum, în cadrul acestei anchete, au fost efectuate peste 150 de teste COVID-19, urmând ca, zilele ce urmează, testarea să continue. Dacă vor fi constatate deficienţe, DSP Alba va lua cele mai drastice măsuri prevăzute de legislaţie”, a spus Alexandru Sinea.
Citiți continuarea pe realitateadealba.net