În ceea ce privește accesarea fondurilor europene pentru modernizarea rețelei RADET, circa 150 milioane de euro, Sorin Chiriță, administratorul public al orașului, a declarat că cererea de finantare este aproape finalizată și se așteaptă avizul Consiliul Concurenței. ”Pana la finalul anului trimitem cererea de finanțare”, a declarat acesta.
În ceea ce privește subvenția, primarul Gabriela Firea a declarat că este cu plata la zi. Bucureștenii pot sesiza problemele legate de furnizarea apei calde și căldurii la telefonul 0800800868.
Firea a făcut anunțul! Când dă RADET drumul la căldură?
RADET va începe să furnizeze căldură în Capitală, instalația fiind deja încărcată, a anunțat primarul Gabriela Firea în cadrul unui comandament organizat la Primăria Capitalei.
Furnizarea căldurii poate începe după 3 zile în care se înregistrează temperaturi sub 10 grade Celsius, a explicat Alexandru Burghiu, administratorul special al RADET, de miercuri fiind îndeplinite aceste condiții. Excepție fac zonele unde sunt lucrări, dar și unde asociațiile de proprietari au cerut furnizarea agentului termic începând cu o altă dată.
”Sunt convinsă că și în acest an bucureștenii vor avea apă caldă și căldură precum și toate serviciile necesare pentru a trece cu bine de sezonul rece. Încă de la începutul săptămânii RADET a început probele, astfel încât putem să începem furnizarea agentului termic fără probleme. În ultimii 3 ani s-au făcut investiții fără precedent, a existat un deficit în ultimii 20 de ani, de aceea au existat și foarte multe avarii. Sperăm ca în acest an avariile să fie din ce în ce mai rare și să fie rezolvate de angajații RADET și ai Companiei Municipale Energetica în timp cât mai scurt. Sezonul rece este la debut. Am avut deja două nopți cu temperaturi în jur de 10 grade, astfel încât sunt îndeplinite condițiile legale pentru a începe furnizarea agentului termic. La creșele, gradinițele, spitalele unde s-a solicitat, agentul termic a fost deja livrat, nu am așteptat să fie temperaturi scăzute”, a explicat primarul Gabriela Firea.
Alexandru Burghiu, administratorul special al RADET, a declarat că încărcarea sistemului a început de duminica trecută, iar acum a ajuns la 97%, iar de miercuri se poate furniza agent termic la parametri normali.