Incendiul, care a avut loc în Cartierul Verde, a fost anunțat la ora 00.40. La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje cu 22 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, 20 de voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Livada și 2 echipaje de medici și paramedici SMURD.
Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa, „la sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la una dintre locuințe. Având în vedere faptul că locuințele au acoperiș comun, incendiul s-a extins și la acoperisul locuințelor vecine”.
„Ca urmare a exploziei a rezultat o victimă, un bărbat de 50 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare, acesta fiind transportat de SMURD TIM la UPU Arad. Incendiul a fost lichidat la ora 05:20 și au ars 4 apartamente, au fost afectate alte 2 apartamente, care au acoperișul ars și pagube provocate de apă și au ars în total cca. 350-400 mp de acoperiș. Cauza incendiului este în curs de stabilire, iar la fața locului rămâne la asigurat un echipah cu 4 Subofițeri”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa.
Citiți continuarea pe realitateadearad.net