Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Victor Constantin Dragomir (41 de ani) la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
„Instanţa condamnă pe inculpata Postolache Tatiana (33 de ani) la o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, au mai precizat judecătorii ieşeni. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Oamenii legii au menţionat că Victor Dragomir şi Tatiana Postolache trăiesc în concubinaj şi locuiesc într-un imobil cu trei camere închiriat în satul Hermeziu, comuna Trifeşti, din judeţul Iaşi. Din relaţia celor doi au rezultat şase copii, cu vârste cuprinse între unul şi nouă ani.
Anchetatorii au mai afirmat că, în cursul lunii iunie 2017, Dragomir a cumpărat un aparat radio, dar, având în vedere că semnalul sonor era slab, acesta a decis să achiziţioneze şi o boxă audio cu trei difuzoare încorporate, care emitea un semnal acustic mai puternic.
Mai multe pe realitateadeiasi.net.