Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea arădeană Milova, pe DN7, iar potrivit martorilor din trafic, unul dintre automarfare, care transporta biciclete, circula cu viteză mare, iar într-o curbă remorca a intrat în balans, ajungând pe contrasens, unde a izbit cabina unui alt tir, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În urma impactului violent, şoferul care circula regulamentar a decedat, iar tirul acestuia s-a răsturnat pe câmp", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber.
Şoferul care ar fi circulat cu viteză nu a fost rănit, iar poliţiştii spun că acesta ar putea fi cercetat penal pentru ucidere din culpă.
Potrivit sursei citate, circulaţia pe DN7 a fost întreruptă pentru aproximativ 20 de minute pe ambele sensuri, pentru cercetări.