400 de persoane care încă mai au contractul de muncă înregistrat la Fortus au ieşit în stradă în ultimele zile pentru a-şi cere drepturile salariale.
La Iaşi au venit ieri reprezentanţi ai administratorului judiciar, administratorul special şi vicepreşedintele AVAS. Aceştia au aflat că angajaţii vor demisia directorului general şi semnarea unui nou contract colectiv de muncă.
Muncitorii nu şi-au mai primit salariile de aproape trei ani, iar suma restantă se ridică la şase milioane de euro. Oamenii nu mai vin la muncă, primesc fluturaşii de salariu, dar nu şi banii.
Combinatul are datorii de 200 de milioane de euro, iar apa, energia electrică şi gazul au fost tăiate. Cu toate astea, reprezentantul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, principalul creditor, a spus că societatea îşi poate reveni.
Administratorul special al combinatului, Remus Vulpescu, a ţinut să vadă care este starea halelor de producţie.
Un alt mister la Fortus este faptul că 31 de vagoane de tren au fost vândute şi doar două au fost plătite. În aceste condiţii, AVAS are de recuperat 40 de milioane de euro.
Întâlnirea a durat ore bune şi s-a încheiat fără concluzii. Nici măcar nu s-a decis demiterea directorului. Angajaţii spun că vor continua protestele, iar administratorul special a promis că se va întoarce săptămâna viitoare la Iaşi pentru o noua discuţie.