Potrivit unor surse din Poliţia Judeţeană Argeş, un copil în vârstă de zece ani a fost prins sub un zid care s-a prăbuşit peste el, joi seară, în comuna Bradu, satul Geamăna, scrie Mediafax.
Primele informaţii de la locul incidentului arată că familia copilului a dărâmat, în cursul zilei de joi, o casă veche, din care a rămas doar un perete. Spre seară, copilul a plecat în curte să se joace, iar când părinţii l-au căutat au constatat că zidul respectiv era prăbuşit peste el.
Acolo au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi echipaje medicale, acestea din urmă constatând că în urma incidentului copilul a suferit răni grave.
El a fost scos de sub dărâmături inconştient, dar cu puls şi a fost preluat de o ambulanţă, fiind transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.