Tribunalul Hunedoara a decis, în 23 iunie 2016, reintrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) și a numit același administrator judiciar, respectiv firma GMC SPRL Craiova, au declarat, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.
CA Alba Iulia a admis apelurile declarate, a dispus anularea încheierilor atacate pronunțate de judecătorul sindic, iar în urma rejudecării "a respins cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroșani, precum și de către creditori", se menționează într-un comunicat citat de AGERPRES.
Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia este definitivă.
Potrivit minutei hotărârii pronunțate în acest caz, postată pe portalul Curții de Apel Alba Iulia, instanța a admis apelurile declarate de Sindicatul "Noroc Bun" Petroșani și de doi creditori — SC Armor Security SRL Criscior — în insolvență, SC Compact Security SRL Deva — în insolvență — împotriva încheierii pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara, precum și apelul declarat de creditoarea SC Gerom International SA Petroșani împotriva încheierii pronunțată de judecătorul sindic.
În consecință, CA Alba Iulia anulează încheierile atacate și, procedând la rejudecare, admite cererea în interes propriu formulată de Sindicatul "Noroc Bun" Petroșani și opoziția formulată de creditoarea SC Gerom International SA Petroșani. Ca atare, instanța respinge cererea formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroșani, precum și de către o serie de creditori.
Procesul prin care s-a cerut reintrarea în insolvență a CEH s-a judecat la Tribunalul Hunedoara.
CEH a mai fost în procedură de insolvență în perioada ianuarie — mai 2016, după care sentința Tribunalului Hunedoara a fost desființată de CA Alba Iulia și dosarul a fost trimis pentru rejudecare la Deva.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în 3 mai, apelul formulat de Sindicatul "Noroc Bun" Petroșani împotriva sentinței prin care Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aceasta fiind anulată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța de fond. Prin decizia CA Alba Iulia, intrarea în insolvență a CEH a fost anulată, cererea de deschidere a procedurii insolvenței urmând să fie reanalizată.
Instanța din Alba Iulia a apreciat, potrivit motivării, că soluția de deschidere a respectivei proceduri este lovită de nulitate deoarece judecătorul sindic, recunoscând calitatea de parte în cauză a Sindicatului "Noroc Bun" Petroșani, nu s-a pronunțat asupra apărărilor acestuia.
În cadrul CEH lucrează mii de angajați la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului.