"Circulația feroviară este în continuare adaptată condițiilor meteo nefavorabile pe raza a 4 regionale: București, Craiova, Galați, Constanța. Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic pe rețeaua din România, s-a luat decizia anulării a 93 de trenuri pentru a facilita accesul utilajelor de intervenție și pentru prevenirea unor situații de nesiguranță pentru călători", precizează compania.
Pe rețeaua feroviară, trenurile circulă în condiții de iarnă — ninsoare și vânt în rafale. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinație, determinate de necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de reducere a vitezei de circulație sau de intervenția cu pluguri.
Potrivit CFR SA, din cauza condițiilor meteo nefavorabile (temperaturi negative înregistrate la nivelul șinei (-9-17 grade C) este menținută măsura care vizează circulația cu locomotive Diesel pe 4 secții CF: Alexandria — Zimnicea, Roșiori Est-Tr. Măgurele, Caracal-Corabia și Banu Mărăcine — Caracal.
De asemenea, pe intervalul de stații Făurei — Buzău se circulă în continuare pe firul I cu restricție de viteză de 50 km/h, pe SRCF Constanța este posibilă doar circulația cu locomotive diesel și cu plug antemergător, iar pe raza SRCF Galați este interzisă circulația cu automotoare și DHC.