Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, fetiţa a fost dusă la spital, în comă de gradul I, de către mama sa, copilul având numeroase echimoze şi excoriaţii pe corp, fără a se cunoaşte, deocamdată, provenienţa acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.
După ce au reuşit să o stabilizeze pe micuţă, medicii au anunţat atât Poliţia, cât şi pe reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, în condiţiile în care copila cântăreşte doar cinci kilograme la vârsta de patru ani, greutate pe care o are, în mod normal, un bebeluş la maxim trei luni.
"În urma sesizării primite, s-a declanşat o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care copilul a suferit acele leziuni, fiind făcute şi demersurile necesare la Serviciul de Medicină Legală pentru obţinerea certificatului medical cu numărul de zile necesar pentru îngrijiri de specialitate. În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.
La rândul lor, specialiştii DGASPC Vaslui au început o anchetă pentru a stabili dacă este vorba de neglijenţă şi abuz din partea părinţilor.
"Cazul a ajuns în atenţia noastră şi va urma o perioadă de evaluare. Este prematur să ne pronunţăm în momentul de faţă. Fetiţa este subdezvoltată pentru vârsta sa şi, de aceea, trebuie să aflăm de ce, la vârsta de un an, avea şapte kilograme, aşa după cum reiese din fişa medicului din comună, iar acum, la patru ani, cântăreşte cinci kilograme", a afirmat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Potrivit acesteia, fetiţa de patru ani mai are cinci fraţi, cu vârste cuprinse între trei şi 11 ani, mama copilei refuzând să se interneze alături de fiica sa, ca însoţitor, în spital.