Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, nou-născutul, un băieţel, a fost găsit sâmbătă seară, la rampa de gunoi din cartierul Galaţi din Făgăraş.
Bebeluşul se afla într-o cutie de carton şi a fost descoperit de mai mulţi copii care căutau prin gunoie şi care i-au anunţat pe părinţi, iar aceştia au sunat la 112.
"Urmează să fie făcută necropsia, care va stabili cu exactitate dacă fătul s-a născut mort sau viu. Este esenţială necropsia pentru a putea stabili dacă este vorba despre o infracţiune. Facem cercetări ca să vedem cine a abandonat nou-născutul acolo", a declarat Naghi, duminică