"Personalul de specialitate din cadrul ISU Buzău a controlat 34 de firme cu activități în spațiile publice aglomerate în urma cărora au fost aplicate sancțiuni în valoare de 43.500 de lei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.
Potrivit sursei citate, cele mai multe nereguli au vizat deficiențe la instalațiile electrice, lipsa unor stingătoare sau inexistența iluminatului de control, dar ISU nu poate cere pentru deficiențe repetate închiderea localurilor.
La rândul său, prefectul George Sava a declarat că 'pentru abaterile grave se impune închiderea localurilor, dar pentru acestea este nevoie de schimbarea legislației'.
"Pompierii pot da doar amenzi și avertismente, cei care pot retrage autorizația de funcționare sunt tot cei care le emit, adică autoritățile locale. Legislația trebuie modificată în așa fel încât reprezentanții MAI, împreună cu autoritățile locale, să aibă posibilitatea să dispună închiderea cluburilor în cazul în care se constată abateri grave sau dacă deficiențele se repetă", a mai declarat prefectul județului Buzău.