Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş caută o minoră, de 13 ani, dispărută de la domiciliu. Oricine poate oferi detalii cu privire la aceasta este rugat sa apeleze serviciul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.
În cursul zilei de vineri, poliţiştii timişeni au fost sesizaţi despre faptul că Ungureanu Bianca Vasilica, de 13 ani, din Timişoara, a plecat voluntar de la domiciliu, la data de 17 aprilie, şi până în prezent nu a mai revenit.
Minora ar fi părăsit domiciliul în urma unei discuţii contradictorii cu tatăl său, întrucât nu a fost lăsată să meargă la onomastica unui prieten.
Fata are o înălţime de 1,60 m, 55 de kg, corpolenţă astenică, păr şaten, lung, ochi căprui.
La data dispariţiei, ea purta pantaloni din material sintetic de culoare neagră, bluză de corp de culoare roşie din material sintetic, geacă şi cizme din imitaţie de piele, de culoare neagră.