Situaţia trenează de mai bine de trei luni, timp în care oamenii au simţit diferenţa de la robinet. Apa miroase urât, ba mai mult are şi gunoaie.
"M-am trezit într-o zi cu nişte gunoaie urâte în cană. S-a înfundat apometrul că a venit cu frunze şi am fost nevoit să-mi iau ieri apometrul", se plâng oamenii.
Cu toate acestea, conducerea Companiei de Apă Târgovişte spune că nu există probleme.
"Claritatea apei este sub control, noi controlăm apap zilnic şi se pot vedea din analizele zilnice că apa este în limitele de potabilitate.", a spus DORIN STAICU, director Companie de Apă.
Nu de aceeaşi părere este şi şeful Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care are în subordine Compania de Apă.
"Sunt probleme cu calitatea apei, nu doar la Fieni, la Găeşti mergeţi şi veţi vedea că sunt probeleme majore. Domnul director spune căp nu are nicio problemă. Da, o monitorizează, eu spun că sunt probleme.", a spus ADRIAN ŢUŢUIANU, preşedinte CJ Dâmboviţa.
Între timp, oamenii au făcut sesizări şi la DSP.
Până la rezolvarea situaţiei, oamenii din localităţile Moroieni, Fieni, Pietroşiţa, Moţăieni şi Buciumeni vor fi nevoiţi să folosească în continuare apă cu impurităţi.