Cazul fetei de 14 ani, din localitatea vasluiană Todireşti, cercetată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate după ce ar fi negociat vânzarea propriului bebeluş de cinci luni către o familie din Bucureşti, în timp ce se afla internată în spital, a ajuns şi în atenţia Direcţiei de Protecţie a Copilului (DGASPC) Vaslui. Astfel, Direcţia a început propria anchetă pentru a stabili dacă mama minoră şi copilul său se află în într-o situaţie de risc. În acest sens, specialiştii instituţiei vor evalua condiţiile de trai de la domiciliul fetei.
”Instituţia noastră a fost sesizată de către reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, existând suspiciunea negocierii vânzării bebeluşului de cinci luni. După evaluarea în familie, specialiştii noştri vor hotărî dacă se impune luarea unor măsuri de protecţie pentru minoră şi copilul său. Fata de 14 ani a mai fost sub monitorizarea noastră după ce a existat o suspiciune în familie că ar fi fost exploatată prin muncă. Atunci s-a constat că minora este însărcinată astfel încât a intrat în atenţia primăriei comunei unde îşi are domiciliul”, a declarat, luni, pentru News.ro responsabilul mass-media al DGASPC Vaslui, Ela Popa.
Reprezentanţii Protecţiei Copilului Vaslui au confirmat şi informaţia conform căreia o familie din Bucureşti a depus, pe 28 iulie, o cerere de luare în plasament a bebeluşului ce aparţine fetei.
”Noi trebuie să dăm curs acestei cereri, însă, este exclus să fie încredinţat familiei respective. În primul rând, nu există niciun grad de rudenie între persoana din Bucureşti care a solicitat luarea în plasament şi fata de 14 ani, ceea ce primează în luarea unei astfel de măsuri de protecţie”, a precizat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au declanşat o anchetă, la sfârşitul săptămânii trecute, în cazul fetei, în urma sesizării făcute de către reprezentanţii spitalului, după ce copila ar fi fost auzită în salon de către alte mămici în timp ce ar fi negociat prin telefon vânzarea copilului către o familie din Bucureşti. Copila ar fi urmat să primească câteva mii de euro din vânzarea bebeluşului de cinci luni, conform mărturiilor făcute de colegele de salon ale tinerei.