DUPĂ CUM SE ȘTIE MOAȘTELE SFÂNTULUI NICOLAE AU FOST DĂRUITE BISERICII SFÂNTUL GHEORGHE NOU DE MARELE VOIEVOD ROMÂN MIHAI VITEAZUL ÎMPREUNA CU FAMILIA SA. INSCRIPȚIA DE PE RACLA SFÂNTULUI ESTE UN DOCUMENT AUTENTIC, ATESTAT ȘTIINȚIFIC ÎN URMĂ CU PESTE UN SECOL, ATÎT ÎN BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE, CÂT ȘI DE ACADEMIA ROMÂNĂ ÎN ANUL 1965, ÎN LUCRAREA ACADEMICIANULUI PROFESOR ALEXANDRU ELIAN ," INSCRIPȚII MEDIEVALE ALE ROMÂNIEI ". TEXTUL ACESTEI VERITABILE PISANII ESTE URMĂTORUL : Această mână a Sfântului Nicolae au ferecat-o cu aur Domnul Io Mihail Voevod și Doamna Stanca și fiul lor Io Necula Voevod, în anul 7108 (1600) Is(pravnic) Mitropolitul Eftimie”.
De unde rezultă faptul că ferecătura în aur a sfintei mâini a ierarhului s-a făcut după porunca domnească și cu binecuvantarea Mitropolitului Țării Românești, Eftimie. Așadar, sfintele moaște au dublă autentificare: A autorității statale prin Domnitorul Mihai Viteazul și a Bisericii prin Mitropolitul Țării Românești de atunci, Eftimie. Cronicile spun că Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae au ajuns la București prin intermediul unui cleric pelerin la Bari, ca un dar al Arhiepiscopului de Bari pentru Domnitorul Mihai Viteazul, răsplată fiind pentru lupta antiotomană dusă de către Voievodul român și pentru rolul acestuia în apărarea creștinătății la porțile Europei. Așa cum este atestat în unele scrieri, voievodul român a sprijinit, în semn de recunoștință biserica din Bari cu două pungi de galbeni.
Într-o altă cronică se spune că Domnitorul întregitor de neam românesc Mihai Viteazul, a ținut moaștele Sfântului Nicolae lângă inimă în lupta de la Călugăreni, purtată împotriva turcilor la data de 13 august 1595. ÎN PRIVINȚA AFIRMAȚIILOR PREOTULUI ITALIAN GERARDO CIOFFARI DE LA BISERICA SAN NICOLA DIN BARI, RĂSPUNSUL NOSTRU ESTE URMĂTORUL:
1 - ACESTA OMITE FAPTUL CĂ MOASTELE SFÂTULUI NICOLAE DE LA BISERICA SF. GHEORGHE NOU SUNT AUTENTIFICATE ISTORIC ÎN MODUL CEL MAI CONCLUDENT .
2- DIN AFIRMAȚIILE SALE , REZULTĂ CĂ NUMAI JUMĂTATE DIN TRUPUL SFÂNTULUI NICOLAE SE AFLĂ LA BARI. ACEASTA ESTE ÎN CONCORDANȚĂ ȘI CU EXPERTIZA ANTROPOLOGICĂ EFECTUATĂ LA MORMÂNTUL DIN BARI ÎN ANUL 1957, CARE ARATĂ LIMPEDE ȘI CĂ O PARTE IMPORTANTĂ DIN AMBELE BRAȚE ALE SFÂNTULUI NICOLAE LIPSEȘTE. NE PUNEM ÎNTREBAREA FIREASCĂ : PE CE TEMEI CONTESTĂ GERARDO CIOFFARI AUTENTICITATEA CELEILALTE JUMĂTĂTI A TRUPULUI SFÂNTULUI NICOLAE AFLATĂ ÎN ALTE PĂRȚI ALE LUMII CUM AR FI BUCUREȘTI, SFÂNTUL MUNTE ATHOS ETC ?ț
3- ÎNTR-UN STUDIU INTITULAT: " CE S-A ÎNTÂMPLAT CU MÂNA SFÂNTULUI NICOLAE EXPUSĂ CREDINCIOȘILOR ÎN ANUL 1089 ?" SEMNAT CHIAR DE CONTESTATARUL GERARDO ÎN BOLETTINO DI SAN NICOLA NR 3/ 2012, ACESTA ARATĂ CĂ ÎN ANUL 1087 CÂND AU FOST ÎNHUMATE MOAȘTELE LA BARI, O MÂNĂ A SFÂNTULUI NICOLAE A FOST LĂSATĂ AFARĂ PENTRU A FI CINSTITĂ DE PELERINI. ÎN STUDIU EVOCAT, ACELAȘI AUTOR CONFIRMĂ FAPTUL CĂ UN CĂLUGĂR NUMIT ROBERTO MONAHO, ATESTĂ DOCUMENTAR, CĂ LA ANUL 1140, MÂNA SFÂNTULUI SE AFLA ÎNCĂ LA BISERICA SAN NICOLA DIN BARI. AVEM AȘADAR CERTITUDINEA CĂ MÂNA SFÂNTULUI NICOLAE S-A AFLAT ÎN MOD SIGUR O PERIOADĂ LA BARI. ÎN ACEEAȘI LUCRARE GERARDO CIOFFARI ATESTĂ ȘI FAPTUL CĂ MÂNA SFÂNTULUI NICOLAE, CITEZ: " A DISPĂRUT ÎN PERIOADA EVULUI MEDIU ÎN CONDIȚII MISERIOASE".
" MISTERUL DISPARIȚIEI " MÂINII SFÂNTULUI IERARH NICOLAE DE LA BARI, COINCIDE CU MOMENTUL ADUCERII MOAȘTELOR DE LA BARI LA BUCUREȘTI ȘI DESLUȘEȘTE AȘA-ZISUL MISTER... IZVOARELE ISTORICE AUTENTICE, ARATĂ FĂRĂ DREPT DE TĂGADĂ ADEVĂRUL ISTORIC PRIVITOR LA ADUCEREA " MÂINII SFÂNTULUI NICOLAE "AȘA CUM ESTE CERTIFACT PRIN INSCRIPȚIA DE PE RACLA DIN BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU DE LA KILOMETRUL ZERO AL ROMÂNIEI.
ÎN CONCLUZIE NE ÎNTREBĂM DE CE OARE PREOTUL ITALIAN GERARDO CIOFFARI A OMIS PROPRIILE AFIRMAȚII SUSȚINUTE CU DOCUMENTE NUMAI CU DOI ANI ÎN URMĂ? DE ASEMENEA, CUI SERVESC ACESTE ATITUDINI CARE INTRĂ ÎN CONTRADICȚIE CU ADEVĂRUL ISTORIC ȘI CU DIALOGUL IRENIC SPECIFIC COMUNITĂȚILOR CREȘTINE LUMINATE DE DUHUL SFÂNT ?
ACEST DIALOG CU NUANȚE POLEMICE, A ADUS CU SINE TOTUȘI O MAI BUNĂ ÎNȚELEGERE A ADEVĂRULUI ISTORIC DESPRE MOAȘTELE SFÂNTULUI NICOLAE ADĂPOSTITE ÎN BISERICA RECTITORITĂ MAI TÂRZIU DE MARELE NOSTRU VOIEVOD ȘI SFÂNT MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. AȘADAR, MOAȘTELE SFÂNTULUI NICOLAE DIN BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU FAC PARTE DIN PATRIMONIUL NAȚIONAL ȘI SPIRITUAL AL ROMÂNIEI CRED CĂ E TIMPUL SĂ ÎNVĂȚĂM MAI BINE CUM SĂ APĂRĂM CEEA CE ȚINE PÂNĂ LA URMĂ DE DEMNITATEA NOASTRĂ DE CREȘTINI ȘI DE ROMÂNI ȘI SĂ NE FERIM DE A NE AUTOFLAGELA ȘI DEFORMA PÂNĂ LA URMĂ PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE ! PR. DR. EMIL NEDELEA CĂRĂMIZARU