Două maşini care circulau pe bulevardul de pe Faleza Superioară a Dunării din oraşul Galaţi s-au ciocnit violent după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, scrie Mediafax.ro.
În urma impactului, cei doi şoferi au murit.
Poliţia se află la faţa locului şi anchetează cazul. Conform procedurii se va deschide dosar penal pentru ucidere din culpă.
”Accidentul s-a întâmplat la ora 5.15, pe Bulevardul Marii Uniri. Au fost implicate două maşini, una condusă de un bărbat de 21 de ani, cealaltă de un bărbat de 31 de ani. Din primele informaţii, se pare că şoferul de 21 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu cealaltă maşină. Ambii conducători auto au decedat. Se fac cercetări la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Andreea Delia Rogojină.