Potrivit poliţiştilor, bărbatul de 23 de ani aflat la volanul unui autoturism Daewoo a vrut să depăşească altă maşină, însă a pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit de un parapet, apoi a lovit un stâlp.
La faţa locului au ajuns poliţiştii, o ambulanţă şi un echipaj de la Descarcerare.
În urma impactului, şoferul maşinii a murit, iar prietena lui, o tânără de 21 de ani, a fost rănită, fiind transportată la spital.
"În jurul orei 2.00 am fost sesizaţi că pe pasajul suprateran de pe Calea Bucureşti din Craiova s-a produs un accident ca urmare a neadaptării vitezei şi a condiţiilor de carosabil umed. Şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp", a declarat subinspector Daniel Cotoi de la Poliţia Rutieră Craiova.
Cei doi tineri se întorceau de la un restaurant unde petrecuseră de 8 Martie.