Potrivit Serviciului Rutier Constanţa, accidentul a avut loc pe DN 22C, în localitatea Satu Nou.
Astfel, şoferul, în vârstă de 27 de ani, s-a urcat la volanul maşinii deşi consumase alcool şi a plecat împreună cu doi prieteni. Pe drumul care leagă Medgidia de Cernavodă, în zona unei intersecţii, din cauza vitezei foarte mari, el a pierdut controlul volanului, maşina a intrat pe contrasens, apoi s-a izbit de gardul unei locuinţe.
În urma impactului, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă, un tânăr de 26 de ani, a murit pe loc, iar şoferul şi bărbatul aflat pe bancheta din spate a maşinii, în vârstă de 28 de ani, au fost răniţi grav. Ei au fost transportaţi iniţial la Spitalul Municipal din Medgidia, apoi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
foto: arhiva