Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul s-a petrecut pe strada Calea Mărăşeşti, după ce şoferul de 59 de ani, băut fiind, a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe trotuar, unde a lovit două femei. Ulterior, autoturismul condus de bărbat a intrat într-un stâlp de iluminat.
”În urma accidentului, una dintre femei a murit, iar cealaltă a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani l-au reţinut pentru 24 de ore pe şofer pentru ucidere şi rănire din culpă, precum şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.