Instructorul de parapantă Saring Istvan a declarat, pentru AGERPRES, că se afla la fața locului când s-a produs accidentul și a opinat că accidentul a fost cauzat de o eroare destul de gravă de pilotaj la aterizare, pe care de obicei o fac începătorii, chiar dacă pilotul în cauză avea experiență.
''A fost o eroare de pilotaj la aterizare (...). Pur și simplu a făcut o spirală accentuată la aterizare și la ieșirea din spirală nu a mai putut controla parapanta. A fost o greșeală foarte de începător, deși era destul de profesionist. (...) Zboară de 4-5 ani, avea experiență dar probabil că din cauza frigului, pentru că a zburat destul de mult, a avut niște reflexe mai încetinite. Dar pentru experiența lui a făcut o greșeală destul de gravă'', a spus Sarig Istvan.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că accidentul a fost anunțat la 112, la fața locului ajungând o ambulanță SMURD, care l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primiri a Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.
Potrivit managerului SJU, dr. Demeter Ferenc, parapantistul în vârstă de 47 ani a fost diagnosticat cu o fractură deschisă la antebrațul drept și o suspiciune de fractură de bazin, rezultatele examinărilor radiologice și de computer tomograf fiind în curs de interpretare.
Bărbatul acuză dureri la nivelul bazinului și antebrațului dar viața nu îi este pusă în pericol, din punct de vedere cardiac și respiratoriu starea sa fiind stabilă.
Pe muntele Șumuleu Ciuc au fost prezenți duminică la zbor mai mulți parapantiști, condiția de zbor fiind una bună, dar catalogată de unii cunoscători ca fiind ''extremă'', din cauza frigului.