Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată, vineri, de o femeie de 61 ani, din localitate, că a fost înşelată cu suma de 1.000 de euro.
Poliţiştii au stabilit că, în urmă cu aproximativ o lună, femeia s-a împrietenit pe o reţea de socializare cu un cetăţean străin, cu care a stabilit să deschidă o afacere pe teritoriul României.
Astfel, în data de 11 ianuarie, femeia a fost contactată de un delegat al bărbatului care i-a solicitat suma de 1.000 de euro, pentru obţinerea unor vize la vamă, astfel că, în 14 ianuarie, femeia a depus suma de bani.
Ulterior, femeia a fost contactată de presupusul investitor, care i-a mai solicitat suma de 2.600 de euro, taxă de gabarit al bagajului, însă femeia i-a comunicat că nu mai are bani şi şi-a dat seama că a fost înşelată.
În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.