„Ideea s-a născut cumva natural, în urma proiectului pe care Fundaţia ADEPT, împreună cu parteneri din Bulgaria, Anglia, Slovenia şi Croaţia, l-a derulat. Dacă ideea proiectului a fost să conştientizăm publicul cu privire la importanţa florilor, în special a celor de câmp, ne-am gândit că este necesar să păstrăm, într-o carte, şi o parte din cultura şi tradiţia noastră privind flori. Noi acum am uitat, dar bunicile noastre foloseau flori în bucătărie”, a explicat demersul Laura Chirilă, responsabilul cu marketingul şi comunicarea în cadrul fundaţiei, informează Adevărul.
Următorul pas a fost găsirea a doi bucătari, care să ştie reţete având printre ingrediente diverse flori. Primul a fost sălăjeanul Mircea Groza, care se implicase deja în proiect participând la Festivalul Florilor de Câmp. Bucătarul vine cu 15 reţete, culese din satele Sălajului şi redate, după cum mărturiseşte chiar el, „în spiritul autentic ţărănesc.”
Cartea de bucate va conţine, astfel, 15 reţete tradiţionale, prezentate de Mircea Groza. La ele se adaugă alte 10, de inspiraţie mai modernă, puse la dispoziţie de Jonas Schafer, un maestru bucătar din Mureş, care are o pensiune în care îşi răsfaţă clienţii cu reţetele respective.
Mai multe pe Adevarul.