În municipiul Vaslui, Grădiniţa nr. 17 funcţionează sub limita a 150 de preşcolari, cât prevede Legea Educaţiei Naţionale. Această unitate a fost arondată Grădiniţei nr. 10, în prezent, structură a Şcolii “Alexandru Ioan Cuza”. Nici Grădiniţa nr. 7 Vaslui nu va mai funcţiona din toamnă. Structura, arondată în prezent Liceului “Ştefan Procopiu”, va dispărea, iar preşcolarii vor fi repartizaţi altor unităţi de învăţământ preşcolar.
Totodată, la Bârlad, Gimnaziul “Stroe Belloescu” va prelua copiii de la fosta Şcoală nr. 7, iar Şcoala “N.N. Tonitza” va avea în administrare, ca structuri distincte, grădiniţele 4 şi 20. De asemenea,școala nr. 4 “Tudor Pamfile” va dispărea, iar copiii vor fi direcţionaţi către şcolile apropiate.
Restul unităţilor, care au fost desfiinţate, sunt şcoli de dimensiuni mici din mediul rural, care provin din comunele Ivăneşti, Puşcaşi, Zăpodeni, Avereşti, Albeşti, Şuletea, Vutcani, Pădureni şi Zorleni.