Aziz Multu este student şi locuieşte temporar la Roma, graţie unei burse Erasmus. Zilele trecute, tânărul a mers să viziteze celebrul Forum Roman.
La un moment dat, tânărul a decis să lase un "semn" pentru posteritate, aşa că a scos din buzunar o monedă de 10 cenţi şi a început să-şi scrijelească numele pe ruina unei coloane antice.
Câţiva turişti au observat totul şi au anunţat imediat carabinierii, relatează corriere.it. Odată sosiţi la faţa locului, oamenii legii l-au arestat pe tânărul turc. Aziz a fost ulterior eliberat, dar va trebui să plătească o amendă în valoare de 2.000 de dolari.
Cu toate acestea, studentul susţine că nu şi-a dat seama că gestul său e ilegal: "Am văzut că erau şi alte nume scrise, aşa că am vrut să-l adaug şi pe al meu. Nu am realizat că este interzis", a explicat el.
Nu este prima dată, însă, când se întâmpla aşa ceva. Anul trecut, un turist rus în vârstă de 42 de ani a fost arestat şi condamnat la patru luni de închisoare, după ce şi-a scris iniţiala numelui, cu o piatră, pe zidurile Colosseum-ului.