Este vorba despre piesa ''White Christmas'' (Crăciun alb), în interpretarea artistului american Bing Crosby. Înregistrarea a fost publicată în 1942 de către casa de discuri Decca. Autorul cântecului este Irving Berlin, american de origine rusă, considerat printre cei mai buni compozitori din istoria SUA.
Conform Guinness World Records, versiunea cântată de Bing Crosby s-a vândut, pe plan mondial, în peste 50 de milioane de exemplare, fiind cel mai vândut single din toate timpurile. Recordul figurează în chiar prima ediție a Cărții Recordurilor, din 1955, și a rămas neînvins până în prezent.
Remarcabil este că în topul celor mai bine vândute piese, poziția a treia este ocupată tot de un șlagăr dedicat Crăciunului, în interpretarea aceluiași Bing Crosby. Astfel, piesa ''Silent Night'' (Noapte liniștită), apărută în 1935, a fost vândută în peste 30 de milioane de exemplare. Acest colind a fost compus, în 1818, de Franz Xaver Gruber pe versurile lui Joseph Mohr și a fost interpretat, de-a lungul timpului, de nenumărați artiști.
Pe locul doi în amintitul top al celor mai bine vândute cântece din toate timpurile se află ''Candle in the Wind'', o compoziție semnată și interpretată de Elton John în amintirea Dianei, prințesă de Wales.