Grupele de vârstă care cumpără cel mai des, uneori chiar mai des de o dată pe lună, sunt persoanele între 18 şi 34 de ani.
Peste 70% dintre cei care îşi iau haine minim o dată la 3 luni fac achiziţia la mall, în timp ce din magazinele stradale de profil doar 50% dintre respondenţi cumpără atât de des.
Bucureştiul este oraşul cu cele mai multe mall-uri, iar acest tip de centru comercial este locul preferat de locuitorii capitalei pentru achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru peste 45% dintre participanţii la studiul GfK. Imaginea diferă faţă de oraşele mari, unde mai puţin de 30% dintre cumpărători vizitează frecvent mall-urile pentru achiziţii de haine, dar şi faţă de oraşele sub 200.000 de locuitori, unde locurile dedicate unor astfel de cumpărături sunt fie magazinele de profil situate la stradă, fie pieţele/ tarabele cu îmbrăcăminte.
Vânzările online de articole de îmbrăcăminte sunt mult mai bine reprezentate în Bucureşti faţă de restul ţării – 11% din bucureşteni afirmă că îşi cumpără des haine din online, faţă de doar 5% în restul ţării.
Outlet-urile se numără şi ele printre canalele foarte des accesate de către bucureşteni - un sfert dintre ei spun că îşi cumpără frecvent haine de la outlet-urile care comercializează branduri faimoase.
De asemenea, o treime dintre cei intervievaţi susţine că aşteaptă perioada promoţiilor pentru a-şi cumpăra articole vestimentare.
Întrebaţi despre suma pe care au cheltuit-o pe îmbrăcăminte sau încălţăminte în ultima lună, peste 15% dintre românii din urban au declarat că au cheltuit peste 200 lei, media fiind ridicată de către bucureşteni – 22% dintre ei au facut achiziţii care depăşesc această valoare în luna precedentă.
Mărcile cunoscute sunt prima opţiune cand este vorba de împrospătarea garderobei, atât pentru cei foarte tineri, dar şi pentru cei de vârstă medie, peste 50% spunând că preferă să îşi cumpere produse ale marilor lanţuri de branduri.
H&M conduce în topul celor mai frecventate magazine de brand, la nivel naţional, dar şi în Capitală. Celelalte magazine de profil care conduc în topul preferinţelor (cel mai frecvent vizitate) în oraşele mari şi în Bucureşti sunt, în ordine, Kenvelo, Zara, C&A, Bershka, Pull&Bear, New Yorker, Stradivarius, Mango şi Koton.
Studiul a fost realizat de GfK România pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din toată ţara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor faţă în faţă.