Cumpăna va fi semnificativă și va produce răni emoționale adânci.
Ciclul celor 12 luni se va termina în decembrie, iar pe data de 31 Luna va tranzita zodia Leu și va fi în opoziție cu Jupiter, ceea ce înseamnă că planeta Saturn va fi în conjuncție cu zodia Vărsător. Aceste fenomene astrale vor aduce doar lucruri negative pentru una dintre unele zodii. Urmează zile de foc, datorii karmice pe care un nativ este obligat acum să le plătească.
Gentilul și afectuosul Geamăn va ajunge la capătul puterilor în luna decembrie. Tot ceea ce a construit și a plănuit de-a lungul acestui an se va nărui, în doar câteva momente, precum un joc de domino pe care îi este imposibil să îl oprească. Fiind un semn de Aer, este natural pentru acest nativ să se conecteze fără probleme cu cei din jur și să își satisfacă toate nevoile. Pașii către dezastru au fost făcuți încă de acum câteva luni, însă Geamănul a fost prea mândru pentru a observa schimbările din viața lui.
În primul rând, discuțiile cu partenerul interminabile parcă, nu au ajuns la nicio concluzie și, faptul că nu au reușit să găsească o cale de a comunica, a pus "bazele" separării iminente. Așadar, Geamănul va fi părăsit de partener și acesta este punctul critic care declanșează o serie de evenimente nefericite din viața sa, care îl vor transforma pentru totdeauna. Citește continuarea.