Decesul vedetei americane a fost anunţat printr-un scurt videoclip publicat pe internet de verişorul actorului, Chuck Negron, fost membru al grupului pop Three Dog Night, informează variety.com, preluat de Mediafax.ro.
Cu o carieră începută în 1970, Taylor Negron a avut roluri mici, dar memorabile, într-o serie de filme şi seriale TV. S-a remarcat cu evoluţiile sale din producţii precum "Tineri doctori îndrăgostiţi/ Young Doctors in Love", "Bani câştigaţi uşor/ Easy Money", "Falcon Crest" şi "Prinţul din Bel Air/ The Fresh Prince of Bel-Air".
Recent, actorul american a apărut în seriale de comedie precum "Până când moartea ne va despărţi/ Til Death", "Larry David, inamicul public nr. 1/ Curb Your Enthusiasm" şi "Magicienii din Waverly Place/ Wizards of Waverly Place".