Lauren Crouch a povestit pe blogul ei întâmplarea surprinzătoare. Tânăra în vârstă de 28 de ani l-a cunoscut pe respectivul bărbat pe stradă. Cei doi s-au plăcut la prima vedere şi, după ce au schimbat câteva cuvinte, britanicul a invitat-o la o cafea.
Prima întâlnire nu a decurs, totuşi, tocmai bine. Lauren a simţit că între ea şi respectivul bărbat nu există "chimie", aşa că atunci când acesta a invitat-o prin SMS să de vadă din nou, a refuzat, scrie metro.co.uk.
Răspunsul lui a fost cu totul neaşteptat: "Ok. Ai putea să îmi dai înapoi banii pe cafea? Nu îmi place să risipesc banii. Prefer să-i folosesc la întâlnirea cu altcineva".
Lauren i-a propus, însă, o altă soluţie: "E păcat că tu consider că o întâlnire a fost pierdere de timp doar pentru că nu s-a încheiat aşa cum ai fi vrut tu. Ce zici dacă aş dona cele 3,5 lire într-un scop caritabil ales de tine?".
Propunerea nu a fost pe placul bărbatului, care i-a trimis un nou mesaj lui Lauren, explicând că preferă să decidă el însuşi ce va face cu banii, apoi i-a lăsat numărul de cont în care femeia să-i livreze suma respectivă.