SULEYMAN MAGNIFICUL. Deşi a avut un rol mai mic, Gurbey Ileri a reuşit să cucerească publicul feminin al serialului turcesc, însă acum acesta a dispărut din distribuţie, scrie Libertatea.ro.
La 25 de ani, Gurbey Ileri, interpretul prinţului Mehmet în serialul “Suleyman Magnificul”, mărturisea de curând pentru Libertatea că are de ce să fie mândru. Într-un interviu acordat ziarului nostru, Gurbey declara că, pentru a construi acest personaj, a dat tot ce a avut mai bun din el. "Mi-am luat rolul în serios pentru că mi l-am dorit foarte tare. Mi-am canalizat toată atenţia asupra lui, am citit despre acea perioadă, m-am uitat la cei mai buni actori, producători, le-am ascultat sfaturile", mărturisea actorul.