Acest studiu a fost realizat de cercetători din cadrul companiei de biotehnologie Gero, din Singapore, de la Roswell Park Comprehensive Cancer Center din Buffalo, New York şi respectiv de la Institutul moscovit Kurchatov.
Cercetătorii au folosit modele matematice pentru acest studiu şi au ajuns la concluzia că după acest interval de vârstă, de 120 - 150 de ani, organismul uman îşi pierde complet abilitatea de a se reface după expunerea la factori de stres precum bolile sau accidentările, iar rezultatul este invariabil decesul. Pe de altă parte, dacă vor fi dezvoltate terapii pentru a extinde rezistenţa organismului, oamenii ar putea trăi mai mult şi ar putea fi mai sănătoşi, conform studiului.
Astfel de cercetări "se bazează pe date istorice şi din prezent cu privire la populaţiile de oameni. Sunt supoziţii, dar sunt supoziţii bazate pe date concrete", a declarat pentru Live Science Judith Campisi, profesor la Buck Institute for Research on Aging din Novato, California, care nu a fost implicată în noul studiu.
Cercetătorii au analizat volume mari de date din SUA, Marea Britanie şi Rusia, ce au cuprins informaţiile medicale anonime ale unui număr de peste 500.000 de persoane. Ei au utilizat date obţinute în urma unui simplu test de sânge, disponibil pentru aproape toţi subiecţii cuprinşi în cercetare. Subiecţii au repetat aceste teste de sânge de câteva ori în cursul mai multor luni.
Cercetătorii au analizat două rezultate obţinute în urma testelor de sânge pentru trei grupuri de vârstă diferite: raportul dintre două tipuri diferite de globule albe, precum şi variabila dimensiunii globulelor roşii. La fel cum părul unei persoane albeşte mai mult pe măsură ce înaintează în vârstă, aceste două variabile se modifică pe măsură ce îmbătrânim, susţine Dr. Marc J. Kahn, decanul Şcolii de Medicină Kirk Kerkorian. Oamenii denumesc aceste variabile biomarkerii îmbătrânirii.
După ce au realizat aceste teste de sânge, cercetătorii au apelat la un model matematic pentru a determina aşa-numitul "indicator dinamic al stării organismului" (DOSI) pentru fiecare persoană - în esenţă un indicator al "vârstei biologice" ce poate fi folosit pentru a evalua cât de rapid se poate reface o persoană expusă la un factor biologic de stres, cum ar fi o boală sau o accidentare.
"Autorii pot folosi acest indicator DOSI pentru a evalua timpul de recuperare", a declarat Kahn, care nu a fost nici el implicat în acest studiu. "Problema este că, de la un anumit punct al îmbătrânirii, timpul de recuperare devine atât de îndelungat încât ne pierdem rezilienţa". Pornind de la tendinţele evidenţiate de aceste date, cercetătorii au descoperit că între vârstele de 120 şi 150 de ani rezilienţa dispare complet, iar persoana nu mai poate supravieţui stresului biologic la care este expus organismul.
Cercetătorii au evaluat şi datele cu privire la activitatea fizică, măsurată prin numărul de paşi făcuţi zilnic, pentru a verifica rezultatele obţinute. Ei au descoperit acelaşi tipar: persoanele mai tinere fac mai mulţi paşi zilnic, iar pe măsură ce organismul îmbătrâneşte, numărul de paşi scade. Extrapolând de la aceste date, cercetătorii au ajuns la aproximativ aceaşi limită superioară a duratei de viaţă ca în urma evaluărilor pe baza DOSI.
Acest studiu nu este primul care foloseşte modele matematice pentru a examina potenţialul maxim al duratei unei vieţi umane. Jan Vijg, genetician la Albert Einstein College of Medicine, a coordonat un studiu detaliat în 2016 în jurnalul Nature, care a analizat tendinţe în ceea ce priveşte speranţa de viaţă pentru a estima că este improbabil pentru oameni să depăşească vârsta de 125 de ani. Alţi cercetători sunt însă de părere că nu există o limită maximă a duratei de viaţă umane.
Chiar dacă studiul sugerează că oamenii ar putea atinge vârsta de 150 de ani, el nu precizează absolut nimic despre calitatea vieţii la astfel de vârste, a subliniat Judith Campisi. "Acest lucru are uriaşe implicaţii sociale, mult mai importante decât durata maximă a vieţii". Întreţinerea sănătăţii la vârste foarte înaintate nu are impact doar asupra vieţii respectivei persoane, putând avea costuri uriaşe în ceea ce priveşte timpul, banii şi resursele medicale alocate.
Cercetătorii sunt însă de părere că soluţia ar putea fi identificarea unor modalităţi de a creşte rezilienţa organismului la vârste înaintate, pentru că acest lucru ar duce atât la creşterea duratei vieţii cât şi a calităţii vieţii, dacă oamenii cu vârste înaintate ar putea să se refacă mai uşor după boli sau accidente. Creşterea rezilienţei organismului, susţine Dr. Marc J. Kahn, ar putea fi obţinută prin dezvoltarea de organe mecanice sau prin identificarea unor moduri de a reprograma celulele îmbătrânite ale organismului.
"Acum vorbim despre concepte de constructe umane şi mecanice ce sunt prezentate de obicei în literatura SF, însă acest studiu sugerează că acesta este drumul de urmat pentru a extinde durata vieţii umane", a subliniat Kahn.
Desigur însă că durata vieţii unui individ este dependentă şi de alte variabile, cum ar fi dieta, venitul, mediul de viaţă etc. Astfel de studii sunt în mod inerent inexacte şi oricâte schimbări ar putea fi aplicate, un lucru rămâne sigur: faptul că suntem toţi muritori.
