Ziua plecatului mai devreme de la birou
Cine nu-şi doreşte să plece mai devreme de la birou şi să se bucure de o întreagă după-amiază liberă? Şi cât de frustrant este, în lunile de iarnă, când mergi la birou pe întuneric şi te întorci acasă, după terminarea programului, tot pe întuneric? Ziua de 2 iunie este o zi în care plecatul devreme de la birou devine regulă.
Ziua a fost înfiinţată la iniţiativa lui Laura Stack, specialistă în productivitatea angajaţilor. Stack a observat că americanii muncesc circa 49 de ore pe săptămână şi cu circa 350 de ore mai mult pe an decât majoritatea europenilor, o constatare care se poate dovedi periculoasă din mai multe motive.
În primul rând, cu cât sarcinile sunt realizate mai repede, cu atât mai profitabilă şi mai productivă este afacerea. În al doilea rând, prin însăşi natura sa, munca îi face pe angajaţi ca în cea mia mare parte a timpului să-şi dorească să fie într-un alt loc, ceea ce duce la distragerea atenţiei şi la productivitate scăzută.
În al treilea rând, zilele interminabile petrecute la birou se pot dovedi descurajante, acţionând ca un factor demotivant, care-i face pe angajaţi să muncească într-un ritm lent şi să realizeze mult mai puţin decât dacă s-ar simţi bine la locul de muncă.
Ziua plecatului mai devreme de la birou este un stimulent pentru angajaţi, care îşi vor termina astfel treburile înainte de termenul limită, făcând un efort conştient de a creşte eficienţa şi productivitatea astfel încât să poată merge mai devreme acasă.
O astfel de strategie managerială - de a le permite angajaţilor să meargă acasă imediat ce şi-au terminat sarcinile - s-a dovedit benefică atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajator, o situaţie mutual avantajoasă pentru ambele părţi.
Se dovedeşte din nou adevărată teoria potrivit căreia, angajaţii fericiţi sunt în general mai eficienţi şi mai productivi şi răspund mai bine la încurajări pozitive, decât la cele negative. O cantitate mai mare de muncă realizată într-un timp mai scurt este benefică companiilor care încearcă să-şi crească profiturile, precum şi societăţii per ansamblu.
Un alt efect pozitiv al acestei strategii manageriale este crearea unui sentiment de empatie între colegi, precum şi între angajaţi şi şefi, care duce la o cooperare mai bună, iar apoi la o productivitate crescută.