Familia Conran din centrul Angliei a crezut iniţial că maşina lor a fost furată chiar din faţa casei de hoţi. Oamenii nu şi-au dat seama ce se întâmplase decât atunci când au ieşit din casă şi au descoperit autoturismul pe fundul unei gropi adânci de nouă metri.
Liz Conran, proprietara, îşi aminteşte: "Am fost treziţi de nişte urlete îngrozitoare. Fiica noastră, Zoe, care se trezeşte devreme pentru a îngriji caii, stătea în bucătărie şi plângea în hohote, atunci când a realizat că maşina dispăruse într-o gaură uriaşă!"
Potrivit presei locale, maşina era acoperită aproape în întregime cu pământ. Echipele de intervenţie au muncit ore întregi să o dezgroape şi să o scoată la suprafaţă. Oamenii nu pot explica motivul pentru care uriaşa groapă a apărut din senin. Fenomene similare au avut loc în sudul Statelor Unite, unde astfel de gropi au înghiţit locuinţe întregi.