Angelababy, în vârstă de 26 de ani, a strălucit la somptuoasa sa nuntă cu unul dintre principalii actori din China, Huang Xiaoming, care a avut loc săptămâna trecută, la Shanghai, purtând o rochie creată pe parcursul a cinci luni de casa Dior, potrivit dailymail.co.uk.
La această rochie de mireasă realizată din sute de metri de satin, organza şi tul, Angelababy a asortat un inel cu un enorm diamant de şase carate creat de casa Chaumet, al cărui preţ este estimat la peste 1,3 milioane de euro.
Totodată, cei aproximativ 2.000 de invitaţi la această ceremonie s-au putut bucura de un tort de peste 3 metri înălţime, în timp ce mii de trandafiri au împodobit Shanghai Exhibition Center, care a găzduit nunta. Costurile întregii ceremonii sunt estimate la peste 27 de milioane de euro, de peste două ori mai mult decât nunta starletei Kim Kardashian cu rapperul Kanye West, care a avut loc anul trecut, la Florenţa.
Înainte de această ceremonie, care a fost transmisă în direct pe internet, mireasa şi mirele au realizat câteva portrete în Paris, care au fost afişate în centrul care a găzduit nunta. Cuplul s-ar fi căsătorit religios într-o ceremonie privată, care ar fi avut loc în urmă cu cinci luni.